Începe Eveniment National “Călătoria Talentelor” ediția a IIIA

 Doamna Onelia Pescaru  : 
Rupy Gabor și Ziggy Isac, la Mix Actual.

“”Mă simt norocos că am crescut într-o casă de copii. Aș fi putut trăi într-o șatră”- spune, abrupt de sincer, Rupy Gabor, președintele Asociației Zâmbește pentru viitor. Sora lui a crescut așa și astăzi trăiește din cerșit. Ea îi înțelege lupta pentru schimbarea destinului orfanilor. Fratele lui, în schimb, adoptat din orfelinat de o familie din SUA, nu poate înțelege de ce luptă pentru alții și nu pentru el. De fapt, prea puțini înțeleg. Ziggy Isaac, colegul de suferință și de luptă al lui Rupy este și el o dovadă că, dacă ai un vis și muncești pentru el, îți poți schimba destinul. Și Ziggy e la fel de… brunet ca Rupy și a avut de depășit aceleași prejudecăți. Ziggy este profesor de religie într-o comunitate de romi, la Teliu. Și-a cunoscut prea târziu familia și simte că acolo nu mai poate face nimic. Destinul lui e altul. Poate schimba destine în bine. Amândoi ne cheamă din nou în Călătoria Talentelor. E vorba de copii talentați, din centre de plasament din toată țara (da, proiectul este acum unul național !) care se vor ïntrece pe 13 Decembrie, pe scena la Reduta, pentru a demonstra lumii că SE POATE. Rupy și Ziggy își doresc enorm să umplem sala și să-i susținem ( măcar!) cu aplauze. Concurenții vor primii burse de studiu și premii. O ocazie minunatâ să ne luăm copiii de mână și să-i învățăm să dăruiască: încredere, speranță și… un bilet de intrare.”
Rupy Gabor și Ziggy Isac, la Mix Actual. Emisiunea aici

https://www.facebook.com/povestide.viata.545/videos/413630446180204/

X
Sari la conținut