,,CÂND LUMEA N-ARE UN ZÂMBET, DĂRUIEȘTEI UNUL DE-AL TĂU ! "
Scopul Asociaţiei ”Zâmbeşte pentru Viitor” este de a sprijini tinerii atunci când au nevoie, mai ales când părăsesc sistemul de ocrotire socială oferit de stat, la vârsta de 18 ani, de a facilita integrarea sociala, astfel încât să nu cunoască experienţa de a trăi pe străzi, în lipsuri și probleme. În principal, ajutorul nostru este orientat către educație, auto-gospodărire în viaţa de zi cu zi şi comportament în societate, prin programele educative şi de informare.
Păstrarea legături cu mediul familial din care provin beneficiarii noștri, promovarea și susținerea familiei.
Cu privire la: Prevenirea sarcinii nedorite în rândul tinerelor, Prevenirea şi abandonul familial, Protejarea copiilor în centrele de plasament, Traficul de persoane, Efectele şi dependenţa consumului de droguri şi alcool.
Activități de deprinderi de viață independentă - D.V.I., Team Building, Activități Culturale, Activități Sportive, Activităţi Artistice, Grupuri de dezvoltare personala de autocunoaștere și dezvoltare personală, programe de voluntariat, etc... .
Sprijinim in identificarea unei locuințe prin diferite agentii imobiliare, sprijinul și elaborarea documentelor pentru a beneficia de o locuință socială.
Sprijin în terminarea școlii în învățământ primar, gimnazial și liceal (la zi și frecvență redusă), sprijin pentru cursuri de formare profesională pentru diferite meserii și Cursuri de Dezvoltare Personală.
Ședințe de terapie, individuală și de grup cu consilier psihoterapeut
O alimentație sănătoasă, igiena corporală, mișcare și excursii montane, practici și meditații de liniștire, de găsirea sinelui etc. .
Elaborarea documentelor, anchete sociale, întocmeşte rapoarte şi referate, planificarea şi realizarea planului de intervenţii specifice în vederea menţinerii/reluării legăturii cu familia de origine/lărgită a beneficiarului în scopul asigurării reintegrării familiale şi socio-profesionale, evaluarea deprinderilor de viaţă independentă ale beneficiarilor, integrare Socială, etc.
Asistent Social, Șef Serviciu, Psiholog, Psiho-terapeut, Avocat, Contabil...
Dacă îţi doreşti să susţii proiectele noastre care mişcă comunitatea locală, alege modul în care poţi contribui: