Donează 2%

Donează 2% din impozitul pe venit pentru viitorul copiilor din centrele de plasament Brașov și a celor care îl părăsesc, fără să te coste nimic. Statul român îți oferă posibilitatea ca 2% din impozitul pe venit pe care îl datorezi statului, să îl direcționezi către un ONG.

De aceea, vă invităm la campania “Donează 2% din impozitul pe venit pentru copiii instituționalizați” prin care dorim să strângem fondurile necesare pentru asigurarea unui viitor pentru copiii părăsiți în centrele de plasament, astfel asigurându-le un viitor decent – un acoperiș deasupra capului, continuarea studiilor și integrarea lor în societate.

“Donează 2% din impozitul pe venit” se adresează atât persoanelor fizice care lucrează cu carte de muncă, cât și persoanelor care obțin venituri din alte surse.

DE CE NOI?

  • Pentru că ne pasă de prezentul și viitorul copiilor abandonați, care ies din centrele de stat
  • Pentru că sunt copii al căror potențial poate fi dezvoltat și integrați în societate
  • Pentru că dorim să ne implicăm în educarea acestor copii defavorizați
  • Pentru că ne pasă de societatea noastră, și pentru ca nu te costă nimic să contribui în acest fel!

CE TREBUIE SĂ FACI?

  • Descarcă formularul 230 de aici, completează-l și depune-l în original sau prin poștă la agenția fiscală de care aparții sau la sediul nostru.

Asta este tot, de restul se va ocupa Agenția Națională de Administrare Fiscală. Urmărește apoi regulat site-ul nostru pentru a fi la zi cu toate proiectele noastre în care suntem implicați cu ajutorul tău.

Îți mulțumim că vei alege să direcționezi 2% din impozitul pe venit către cazurile umanitare gestionate de asociația noastră!