13327562_577668132410159_3177869158904071430_n

Beneficiari

Posted on

Cine poate sa fie beneficiar si care sunt obiectivele serviciului social?

Pot fi persoanele adulte (tinerii ce provin din mediu defavorizat, famiilii defavorizate din comunitate), aflate în situaţii de nevoie, de-a ii sprijini, oferindu-le, pe o perioadă determinată, prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, promovarea integrării socio-profesionale şi creşterii calităţii vieţii persoanelor beneficiare prin intermediul activităților consiliere psiho-socială, Informare, Consiliere şi suport juridic, Suport emoţional, evaluare şi elaborare plan de intervenţie, integrare/reintegrare sociala, reintegrare şcolară, orientare vocațională, activităţi în comunitate (vizionare de spectacole, vizite la diverse instituţii, serate dansante, participare la acţiuni mediatice, cazare temporara, etc),  alte ajutoare materiale în condițiile legii.

Cei care sunt interesați să devină beneficiari trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:

Condiţiile principale de admitere:

  • Provine dintr-un mediu defavorizat și prezintă un act doveditor în acest sens (memoriu, adeverință Primărie – DSS /Protecția Copilului –DGASPC / – anchetă socială)
  • Sau sa fie beneficiarul legii 116/2002;

Condiții secundare de admitere,  Acte necesare si Criterii de eligibilitate le gasesti aici, click: http://zambestepentruviitor.org/wp-content/uploads/2016/02/Cine-poate-sa-fie-beneficiar-Condi%C5%A3iile-principale-de-admitere-Acte-necesare-Criterii-de-eligibilitate-1.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *